Este obligatoriu controlul la ochi la copii?

copil

control ochi la copiiControlul oftalmologic este obligatoriu la copii si trebuie realizat periodic, la un interval de timp recomandat de medicul pediatru, in functie de particularitatile medicale ale fiecarui copil. Consultatiile profilactice sunt esentiale pentru asigurarea sanatatii vizuale a copilului si pentru descoperirea eventualelor probleme de vedere pe care le poate avea micutul tau!

Primul examen oftalmologic al copilului trebuie sa aiba loc in primul an de viata a bebelusului. In cazul in care medicul nu descopera probleme de vedere, urmatoarele consulturi oftalmologice vor avea loc la 3, respctiv 5 ani. De la varsta de 5 ani incolo, copilul va trebui sa faca un control la ochi o data la cel mult 2 ani.

In timpul vizitei la pediatru, micutul tau este supus unui examen fizic amanuntit, dar si unor teste speciale pentru identificarea capacitatii lui de a focaliza lucruri, de a recunoaste culori sau de a percepe grosimi ori adancimi:

  • descoperirea ochiului dominant (prin acoperirea si descoperirea fiecarui ochi in parte, pe un fond auditiv creat de zornaitoare);
  • urmarirea vizuala a unui obiect in stanga si in dreapta (pentru a descoperi daca reuseste sa fixeze obiecte);
  • folosirea unui fascicul vizual pozitionat in campul vizual pentru identificarea capacitatii pupilelor de a raspunde la lumina;
  • testarea coordonarii muschilor oculari prin miscarea unor obiecte prin fata si la departare, pentru testarea abilitatii de a vedea clar aproape si de la distanta.

In situatia in care pediatrul suspecteaza probleme de vedere, ii va face copilului o trimitere la un oftalmolog pediatric, specializat in probleme oculare si de vedere la cei mici. Oftalmologul va realiza o alta serie de teste, mult mai complexe, pentru depistarea problemelor pe care le-a suspectat, in prima faza, pediatrul, dar si pentru depistarea altora.

Acestea sunt:

  • corectia vederii (prin introducerea unor picaturi in ochi pentru depistarea miopiei, astigmatismului si hipermetropiei);
  • analizarea interiorului si fundului de ochi (cu ajutorul oftalmoscopului) etc.

Rezultatele testelor arata daca micutul tau are probleme de vedere majore, care necesita corectie, prin purtarea de ochelari sau prin alte tratamente medicale corespunzatoare.

In cazul in care problemele oculare nu sunt depistate la timp si evolueaza, determinand aparitia complicatiilor, micutul risca nu numai sa poarte ochelari toata viata, dar chiar sa-si piarda vederea sau sa sufere interventii majore pentru repararea pagubelor provocate de agravarea unor boli.

Controlul oftalmologic este important si obligatoriu la copii, la un interval recomandat de pediatrul care se ocupa de el.

Comments

comments

No Comments

    Leave a reply