Pareri despre cum sa ai o petrecere de succes

Nici nu știi cum a trecut timpul că deja e ziua micuțului tău! Parcă mai ieri era un bebeluș nou născut și voia ținut mai tot timpul în brațe, că azi are deja 5 ani și atâtea dorințe!

Când era micuț, treburile erau mult mai simple. Nu trebuia să te chinui prea mult cu petrecerea de ziua lui. Era suficient să chemi doar câteva persoane mai aproapiate (de preferat rude) și se organiza o mică petrecere din care copilul tău oricum nu înțelegea prea mare lucru din pricina vârstei.

Acum însă, lucrurile s-au cam schimbat. Acum, are adevărate pretenții de la petrecerea de ziua lui, mai ales că a început să înțeleagă lumea înconjurătoare și are deja experiență de la petrecerile la care a mai fost. Părinții se întrec în a oferi copilului lor cea mai reușită petrecere de ziua lui, o petrecere de care să-și aducă aminte peste ani și ani și cu care să se mândrească.

La vârsta de 5 ani, vei observa că micuțu tău deja începe să aibă pretenții cu privire la petrecerea de ziua lui și va vrea să aibă și el un cuvânt de spus la organizarea acesteia. Va vrea să decidă gustul tortului, locația și,firește, toți invitații. Aici e important să acorde și părinții puțină atenție, doar nu ar vrea ca să uite vreun prieten important!

poza-animatoriToate acestea fiind spuse, petrecerea ar trebui să fie ușor de organizat, teoretic. Problemele apar cu invitații și spațiul. Pentru un singur părinte, e destul de greu să gestioneze un grup de 20 de copii, să nu mai vorbim dacă spațiul este și unul mare, în aer liber de pildă.

Câteodată e destul de greu să te descurci cu propriul copil, ce mai vorbim de un grup de 20 care nici nu sunt ai tăi! Aici ai nevoie clară de ajutor! Și soluția nu e să chemi și câțiva din părinții celorlalți copii, nu te vor ajuta, ci mai mult te vor încurca!

Cel mai bine e să apelezi la o echipă de animatori pentru copii. Aceștia nu numai că vor reuși să țină în frâu grupul de copii, dar îi vor și antrena în activități amuzante și distractive. Deci, cum s-ar spune, împuști doi iepuri dintr-o lovitură. Și dacă stăm să ne gândim mai bine, poți chiar să inviți personajul favorit al copilului tău și astfel îi faci și o surpriză. Deci, rectificăm, împuști trei iepuri dintr-o lovitură!

Secretul unei petreceri reușite, stă în animatorii pe care decizi să-i alegi. La 5 ani, poți fi sigur că micuțul tău are deja câteva personaje favorite. Tu trebuie doar să aflii care sunt acestea și echipa Petreceri Magice ți le va pune la dispoziție. Copilul tău și invitații vor fi încântați de surpriza făcută. Nici măcar tortul sau baloanele nu le vor mai părea atât de interesante, când îl vor avea în față pe Spiderman, în persoană!

Animatori-petreceri-copii

Dacă sunt cuminți poate reușesc să afle câteva secrete de la Spidermen, cum apără el lumea de rufăcători și poate, cine știe, cum a ajuns să aibă astfel de puteri!

Comments

comments

No Comments

    Leave a reply